Monk Meditating4 In Forest

Mahasatipatthana Sutta – Cele Patru cadre de Constientizare sau Referinta

Digha Nikaya 22.
O traducere

Notă introductivă:  Cuvântul „satipatthana” este denumirea unei abordări a meditației ce are ca țintă stabilirea conștientizării (sati). Termenul sati este în legătură cu verbul sarati – a aduce aminte, a ține minte. Uneori este tradus prin conștiență non-reactivă, fără agendă, prezență pură în orice lucru ce apare, însă formula satipatthana nu comportă aceeași traducere. Conștiența non-reactivă este un aspect al ecuanimității, o calitate ce se cultivă prin satipatthana. În orice caz, activitatea implicată de satipatthana are o agendă motivațională: dorința pentru Trezire, care în acest caz nu este o cauză a suferinței, ci parte din calea ce conduce la încetarea ei (SN 51.15). Rolul conștientizării este acela de a menține mintea ancorată corespunzător în prezent, astfel încât să își continue drumul pe Cale. Prin analogie: Trezirea este ca și muntele de la orizont, destinația înspre care mergi cu mașina. Conștientizarea e aceea care își aduce aminte să mențină atenția concentrată asupra drumului înspre munte, în loc să o lase să se concentreze asupra frânturilor din imaginea muntelui ce se ivesc pe alocuri sau să o lase a fi distrasă de drumuri ce duc în alte direcții.

Ca și termen compus, Satipatthana poate fi dezmembrată în două feluri, fie ca sati-patthana, fundamentarea conștientizării, fie ca sati-upatthana, stabilirea conștientizării. Savanții dezbat care dintre aceste variante reprezintă o interpretare corespunzătoare, însă în practică, ambele sunt un subiect bun de reflecție.

Prima interpretare se concentrează asupra obiectelor practicii meditative, punctele focale ce conferă o fundație conștientizării – sau, pentru a folosi o expresie idiomatică englezească specifică acestei materii, un cadru de referință. În total sunt patru astfel de cadre: trupul, în natura sa intrinsecă, senzațiile în natura lor intrinsecă, mintea în natura ei intrinsecă și calitățile mentale în natura lor intrinsecă. „Natura intrinsecă” menționată aici este de o importanță crucială. În cazul trupului, de exemplu, înseamnă a vedea corpul mai degrabă în propriul său element decât în contextul funcționalității lui în lumea exterioară (pentru că atunci lumea ar fi carul de referință). Lăsând la o parte orice preocupare despre cum frumusețea, agilitatea sau puterea trupului se integrează în lume, meditatorul pur și simplu trăiește experiența directă a respirației, a mișcării, a posturilor, a proprietăților sale elementare și a inevitabilei degradări. Un principiu similar se aplică și celorlalte cadre de referință.

A doua interpretare – sati-upatthana – se concentrează asupra procesului practicii meditative, asupra felului în care cadrul de referință este stabilit. Această sutta indică trei stagii ale acestui proces, aplicate fiecărui cadru de referință. Primul stadiu aplicat trupului este acesta:

„Călugărul rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă – ardent, alert și conștient – lăsând la o parte aviditatea și suferința în legătură cu lumea.”

„Rămâne concentrat” se referă la elementul concentrării din practica meditativă, prin intermediul căruia meditatorul urmărește un anumit cadru de referință din mijlocul curentului conflictual al experienței. „Ardent” se referă la efortul pus în practică, la încercarea de a abandona stările mentale inabile1 și de a cultiva stări mentale abile2 în locul lor, tot timpul încercând să observe diferența dintre cele două. „Alert” înseamnă a știi cu claritate ce se întâmplă în prezent. „Conștient”, așa cum se menționează mai sus, înseamnă a putea menține continuu în minte cadrul de referință. Deși se spune adesea că practica satipatthana este separată de practica jhana-ei, un număr de sutta precum MN 125 și AN 8.63 – echivalează îndeplinirea acestui prim stagiu cu atingerea primului nivel al jhana-ei. Acest punct de vedere este confirmat de multe sutta – între ele MN 118 – ce descrie cum practicarea satipatthana-ei conduce la desăvârșirea factorilor Trezirii, care coincid cu factorii jhana-ei.

Al doilea stadiu al practicii satipatthana este acesta:

„Acela rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la trup, asupra fenomenului dispariției cu referire la trup sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la trup.”

„Fenomenul apariției și dispariției” acoperă evenimente fie direct, fie indirect legate de cadrul de referință ales. „Direct” înseamnă schimbări în cadrul de referință însuși. De exemplu, concentrat asupra trupului, meditatorul poate observa apariție și dispariției senzației produse de respirație în corp. „Indirect”, în cazul de față înseamnă evenimente în oricare din celelalte trei cadre de referință, ce sunt în relație cu trupul. De exemplu, cineva ar putea observa apariția și dispariția senzației plăcute sau a senzației mentale de iritare cauzate de evenimente din trup. Sau cineva ar putea observa întreruperi de conștientizare în concentrarea asupra corpului.

În oricare din aceste situații, dacă apariția și dispariția este referitoare la evenimente neutre, precum agregatele, meditatorul este îndrumat să fie pur și simplu conștient de ele ca și evenimente și să le lase să își urmeze cursul natural, pentru a vedea ce factori le însoțesc și cauzează apariția și dispariția lor. Cu toate acestea, când calități mentale abile sau inabile – precum factorii Trezirii sau Obstrucțiile – apar sau dispar, meditatorul este încurajat să cultive factorii care întăresc jhana și să elimine factorii ce o slăbesc. Asta înseamnă să se implice activ în maximizarea calităților mentale abile și minimalizarea celor inabile. Astfel, meditatorul dezvoltă cunoașterea intuitivă3 a procesului apariției și dispariției, prin adoptarea unei atitudini active și sensibile în proces, la fel cum ar învăța despre ouă încercând să le gătească, acumulând experiență din succese și eșecuri, în încercarea de a găti mâncăruri din ce în ce mai complexe.

Pe măsură ce procesul duce la sări mai puternice și mai rafinate de concentrare, se relevă faptul că, cu cât mai grosieră este participarea individului în procesul apariției și al dispariției derulat în minte, cu atât mai grosier este nivelul suferinței rezultate. Această descoperire îl determină să renunțe la nivele de participare din ce în ce mai rafinate, pe măsură ce este capabil să le detecteze, fapt ce conduce în cel de-al treilea și ultimul stadiu al practicii satipatthana:

„Sau conștientizarea sa că «trupul există (senzațiile, mintea, calitățile mentale» este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Si rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume.”

Acest stadiu corespunde cu modul de percepție pe care în MN 121 Buddha îl numește „intrarea în vid”

„Astfel, el îl privește [acest mod de percepție] ca vid de orice nu este acolo. Orice rămâne el discerne drept fiind prezent: «este aceasta».”

Acesta este stadiul culminant de echilibru, unde calea practicii se deschide către o stare de non-fabricat și de acolo la fructul Trezirii și la Eliberare.

La prima vedere, cele patru cadre de referință ale practicii satipatthana par a fi patru exerciții de meditație diferite, dar MN 118 clarifică faptul că ele pot fi centrate pe o singură practică: urmărirea respirației. Când mintea urmărește respirația, toate cele patru cadre de referință sunt prezente. Diferența se află în subtilitatea concentrării. Este ca și cum ai învăța să cânți la pian. Pe măsură ce devii experimentat, devii de asemenea mai sensibil la a asculta nivelurile mai subtile ale muzicii, ceea ce te face să cânți cu și mai multă pricepere. La fel, pe măsură ce meditatorul devine experimentat în observarea respirației, practica satipatthana îi conferă mai multă sensibilitate în dezvelirea straturilor din ce în ce mai subtile ale participării în momentul prezent, până când nimic nu a mai rămas în calea eliberării totale.


Am auzit că odată, Cel Binecuvântat se afla în ținutul Kuru și în acest ținut era un oraș numit Kammasadhamma. Acolo, Cel Binecuvântat s-a adresat călugărilor: „Călugări!”

„Da, domnule, au răspuns călugări.”

Atunci, Cel Binecuvântat a spus: „Aceasta este calea directă pentru purificarea ființelor, pentru depășirea supărării și lamentației, pentru dispariția durerii și suferințe, pentru dobândirea metodei corecte și pentru realizarea Eliberării – cu alte cuvinte, cele patru cadre de referință. Care patru?”

„Există situația în care, un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă – ardent, alert și conștient – lăsând la o parte aviditatea și suferința în legătură cu lumea. El rămâne concentrat asupra senzațiilor…, asupra minții…, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă – ardent, alert și conștient – lăsând la o parte aviditatea și suferința în legătură cu lumea.

 

A. Trupul

„Și cum rămâne un călugăr concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă?”

[1] „Există situația în care un călugăr care s-a refugiat în sălbăticie, la umbra unui copac sau într-o clădire părăsită, stă jos cu picioarele încrucișate, își menține corpul drept, având conștientizarea drept prioritate. Întotdeauna conștient inspiră, conștient expiră.”

„Inspirând lung, el știe că inspiră lung ori expirând lung, el știe că expiră lung. Sau inspirând scurt, el știe că inspiră scurt ori expirând scurt el știe că expiră scurt. El se antrenează să inspire sensibil la întregul corp (al respirației) și să expire sensibil la întregul corp (al respirației). Se antrenează să inspire calmând activitatea corpului (respirației) și să expire calmând activitatea corpului (respirației). La fel cum un strungar priceput sau ucenicul său, atunci când strunjește o piesă lungă știe că strunjește o piesă lungă ori când strunjește o piesă scurtă știe că strunjește o piesă scurtă; în același fel, călugărul, când inspiră lung știe că inspiră lung ori când expiră scurt știe că expiră scurt… El se antrenează să inspire calmând activitatea corpului (respirației) și să expire calmând activitatea corpului (respirației).”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în interior și exterior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la trup, asupra fenomenului dispariției cu referire la trup sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la trup. Sau conștientizarea sa că «trupul există» este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Si rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

[2] „Și mai departe, atunci când merge, călugărul știe că merge. Când stă în picioare, el știe că stă în picioare. Când șede, el știe că șede. Când stă întins, el știe că stă întins. Indiferent cum îi este dispus corpul el știe poziția acestuia.”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior… , neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

[3] „Și mai departe, când merge înainte și se întoarce, el devine pe deplin atent; când privește înainte sau în depărtare… când își îndoaie sau își întinde membrele… când își poartă roba exterioară, roba superioară și bolul… când mănâncă, când bea, când mestecă și degustă… când urinează și defechează… când merge, stă, șede, adoarme, se trezește, vorbește și tace, el devine pe deplin atent.”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior… , neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

[4] „Și mai departe… ca și cum ar fi un sac cu deschizături la ambele capete, umplut cu diferite soiuri de boabe – grâu, orez, linte, fasole, susan, orez decorticat – iar un om cu vederea bună golindu-l ar reflecta: «Acesta este grâu, acesta este orez, aceasta este linte, aceasta este fasole, acesta este susan, acesta este orez decorticat». În același fel, călugări, un călugăr reflectează chiar asupra acestui corp de la tălpi în sus, de la creștet în jos, învelit în piele și plin de diverse lucruri murdare: «În acest trup se găsește părul capului, părul trupului, unghii, dinți, piele, carne, tendoane, oase, măduvă, rinichi, inimă, ficat, pleură, splină, plămâni, intestin gros, intestin subțire, stomac, fecale, bilă, flegmă, puroi, sânge, transpirație, grăsime, sebum, salivă, mucus, lichid articular, urină».”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior… , neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

[5] „Și mai departe… precum un măcelar priceput sau ucenicul său, după ce a ucis o vacă, ar sta la o răscruce de drumuri și ar tranșa-o, călugărul contemplează tocmai acest trup – indiferent cum stă, indiferent cum este dispus – prin prisma proprietăților sale: «În acest corp există elementul pământ, elementul lichid, elementul foc și elementul vânt».”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior… , neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

[6] „Și mai departe, dacă ar vedea un cadavru aruncat într-un cimitir – mort de o zi, două zile, trei zile – umflat, livid și putrezind, el proiectează această percepție tocmai asupra acestui trup (al său): «Acest trup, de asemenea, are aceeași natură, același viitor, aceeași soartă inexorabilă»…”

„Sau dacă ar vedea un cadavru aruncat într-un cimitir, ciugulit de corbi, vulturi și șoimi, de câini, hiene și alte creaturi.. un schelet mânjit de sânge, legat în tendoane… un schelet fără carne și sânge legat în tendoane… oase dezlipite de tendoane, împrăștiate în toate direcțiile – aici un os de la mână, acolo un os de la picior, aici o tibie, acolo un femur, aici un os de la șold, acolo o vertebră, aici o coastă, acolo sternul, aici un omoplat, acolo o claviculă, aici maxilarul, acolo un dinte, aici craniul… descompus într-o pulbere: el proiectează această percepție tocmai asupra acestui trup (al său): «Acest trup, de asemenea, are aceeași natură, același viitor, aceeași soartă inexorabilă»…”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în exterior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă ori în interior și exterior, asupra trupului, în natura sa intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la trup, asupra fenomenului dispariției cu referire la trup sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la trup. Sau conștientizarea sa că «trupul există» este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Si rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra trupului, în natura sa intrinsecă.”

B. Senzațiile

„Și cum rămâne un călugăr concentrat asupra senzațiilor, în natura lor intrinsecă?” Există situația în care un călugăr, atunci când simte o senzație dureroasă, știe că simte o senzație dureroasă. Când simte o senzație plăcută, el știe că simte o senzație plăcută. Când simte o senzație nici plăcută nici neplăcută, el știe că simte o senzație nici plăcută nici neplăcută.”

„Atunci când simte o senzație carnală dureroasă, știe că simte o senzație carnală dureroasă. Atunci când simte o senzație necarnală dureroasă, știe că simte o senzație necarnală dureroasă. Când simte o senzație carnală plăcută, el știe că simte o senzație carnală plăcută. Când simte o senzație necarnală plăcută, el știe că simte o senzație necarnală plăcută. Când simte o senzație carnală nici plăcută nici neplăcută, el știe că simte o senzație carnală nici plăcută nici neplăcută. Când simte o senzație necarnală nici plăcută nici neplăcută, el știe că simte o senzație necarnală nici plăcută nici neplăcută.

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra senzațiilor, în natura lor intrinsecă ori în exterior, asupra senzațiilor, în natura lor intrinsecă ori în interior și exterior, asupra senzațiilor, în natura lor intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la senzații, asupra fenomenului dispariției cu referire la senzații sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la senzații. Sau conștientizarea sa că «senzațiile există » este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Și rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra senzațiilor, în natura sa intrinsecă.”

C. Mintea

„Și cum rămâne un călugăr concentrat asupra minții, în natura ei intrinsecă?” Există situația în care un călugăr, atunci când în mintea lui este prezentă dorința, știe că în mintea lui este prezentă dorința. Când în mintea lui nu este prezentă dorința, el știe că în mintea lui nu este prezentă dorința. Când în mintea lui este prezentă aversiunea, știe că în mintea lui este prezentă aversiunea. Când în mintea lui nu este prezentă aversiunea, el știe că în mintea lui nu este prezentă aversiunea. Când în mintea lui este prezentă iluzia, știe că în mintea lui este prezentă iluzia. Când în mintea lui nu este prezentă iluzia, el știe că în mintea lui nu este prezentă iluzia.”

Cânt mintea lui este restrânsă, el știe că mintea lui este restrânsă. Când mintea lui este împrăștiată el știe că mintea lui este împrăștiată. Când mintea lui este extinsă, el știe că mintea lui este extinsă. Când mintea lui nu este lărgită, el știe că minte lui nu este lărgită. Când mintea lui este depășită el știe că mintea lui este depășită. Când mintea lui este nedepășită, el știe că mintea lui este nedepășită. Când mintea lui este concentrată, el știe că mintea lui este concentrată. Când mintea lui nu este concentrată, el știe că mintea lui nu este concentrată. Când mintea lui este eliberată, el știe că mintea lui este eliberată. Când mintea lui nu este eliberată, el știe că mintea lui nu este eliberată.

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra minții, în natura ei intrinsecă ori în exterior, asupra minții, în natura ei intrinsecă ori în interior și exterior, asupra minții, în natura ei intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la minte, asupra fenomenului dispariției cu referire la minte sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la minte. Sau conștientizarea sa că «mintea există» este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Si rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra minții, în natura sa intrinsecă.”

D. Calitățile mentale

„Și cum rămâne un călugăr concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă?”

„Există situația în care în care un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele cinci obstrucții. și cum rămâne un călugăr concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele cinci obstrucții? În cazul în care este prezentă dorința senzuală, călugărul știe că «În mine este prezentă dorința senzuală.» Sau, nefiind prezentă dorința senzuală el știe «În mine nu este prezentă dorința senzuală.» El știe cum apare dorința senzuală neapărută încă. El știe cum este abandonată dorința senzuală odată ce aceasta a apărut. și știe cum nu va mai apărea dorința senzuală abandonată.” (Aceeași formulă și cu restul obstrucțiilor: aversiunea, lenea și toropeala, agitația și anxietatea și incertitudinea).

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în exterior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în interior și exterior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la calitățile mentale, asupra fenomenului dispariției cu referire la calitățile mentale sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la calitățile mentale. Sau conștientizarea sa că «calitățile mentale există» este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Si rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă, cu referire la cele cinci obstrucții.”

„Și mai departe, călugărul rămâne concentrat asupra asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele cinci agregate ale agățării. și cum rămâne un călugăr concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele cinci agregate ale agățări? Există situația în care un călugăr știe: «Astfel este forma, astfel este apariția ei, astfel este dispariția ei. Astfel este senzația.. Astfel este percepția.. Astfel sunt fabricațiile.. Astfel este conștiința, astfel este apariția ei, astfel este dispariția ei»”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în exterior.. nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă, cu referire la cele cinci agregate ale agățări.”

„Și mai departe, călugărul rămâne concentrat asupra asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele șase porți interne și externe ale simțurilor. și cum rămâne un călugăr concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele șase porți interne și externe ale simțurilor? Există situația în care un călugăr știe ochiul, știe formele, știe obstacolele care apar în dependență de amândouă. El știe cum apare un obstacol neapărut încă. El știe cum este abandonat obstacolul odată ce aceasta a apărut. și știe cum nu va mai apărea obstacolul abandonat.” (Aceeași formulă și cu restul porților simțurilor: urechea, nasul, limba, trupul și intelectul).”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în exterior.. nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă, cu referire la cele șase porți interne și externe ale simțurilor.”

„Și mai departe, călugărul rămâne concentrat asupra asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cei șapte factori ai Iluminării. și cum rămâne el concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cei șapte factori ai Iluminării? Există situația în care Conștientizarea ca factor al Iluminării este prezentă, el știe: «Conștientizarea ca factor al Iluminării este prezentă în mine», Sau nefiind prezentă Conștientizarea ca factor al Iluminării, el știe: «Conștientizarea ca factor al Iluminării nu este prezentă în mine»” El știe cum apare El știe cum apare conștientizarea ca factor al Iluminării neapărută încă. și știe cum ajunge la culme cultivarea conștientizării ca factor al Iluminării, odată ce aceasta a apărut (Aceeași formulă și cu restul factorilor Iluminării: analiza calităților, persistența, extazul, calmul, concentrarea și detașarea).”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în exterior.. nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă, cu referire la cei șapte factori ai Iluminării.”

„Și mai departe, călugărul rămâne concentrat asupra asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele patru adevăruri nobile. și cum rămâne el concentrat asupra calităților mentale în natura lor intrinsecă cu referire la cele patru adevăruri nobile? Există situația în care el știe, așa cum este, că «Aceasta este suferința… Aceasta este originea suferinței… Aceasta este încetarea suferinței… Aceasta este calea ce conduce la încetarea suferinței»”

„Acum, care este nobilul adevăr al suferinței? Nașterea este suferință, îmbătrânirea este suferință, moartea este suferință; tristețea, lamentația, durerea, nefericirea și disperarea sunt suferință; asocierea cu neplăcutul este suferință; separarea de plăcut este suferință; să nu primești ceea ce vrei este suferință. Pe scurt, cele cinci agregate ale agățării creează suferință.”

„Și ce este nașterea? Orice naștere, succesiune, ființare, ivire, apariție a agregatelor și dobândire a sferelor senzoriale a variatelor ființe din acest grup de ființe sau din altele, se cheamă naștere.”

„Și ce este îmbătrânirea? Orice îmbătrânire, veștejire, sfărâmare, înălbire, zbârcire, orice declin al forței vitale, scădere a facultăților variatelor ființe din acest grup de ființe sau din altele, se cheamă îmbătrânire.”

„Și ce este moartea? Orice deces, stingere, destrămare, dispariție, moarte, împlinire a timpului, dezmembrare a agregatelor, abandonare a trupului, întrerupere a forței vitale a variatelor ființe din acest grup de ființe sau din altele, se cheamă moarte.”

„Și ce este tristețea? Orice tristețe, întristare, mâhnire, tristețe interioară, mâhnire interioară a cuiva atins de nenorocire, de un lucru dureros, aceasta se cheamă tristețe.”

„Și ce este lamentația? Orice plâns, jale, lamentație, lăcrimare, tânguire a cuiva atins de nenorocire, de un lucru dureros, aceasta se cheamă lamentație.”

„Și ce este durerea? Orice este experimentat ca o durerea trupească, un disconfort trupesc, durere sau disconfort născut din contact trupesc, se cheamă durere.”

„Și ce este nefericirea? Orice este experimentat ca durere mentală, disconfort mental, durere sau disconfort născut din contact mental, se cheamă nefericire.”

„Și ce este disperarea? Orice disperare, deznădejde, disperare a cuiva tins de nenorocire, de un lucru dureros, aceasta se cheamă disperare.”

„Și ce este suferința asocierii cu neplăcutul? Există situația când priveliști, sunete, mirosuri, gusturi sau senzații tactile de nedorit, neplăcute neatractive îi apar cuiva; sau cineva este în conexiune, contact, relație, interacțiune cu cei care îi doresc răul sau vor să îi facă rău sau să îi doresc disconfort sau nu îi doresc să se elibereze din jug. Aceasta se cheamă suferința asocierii cu neplăcutul.”

„Și ce este suferința separării de plăcut? Există situația când priveliști, sunete, mirosuri, gusturi sau senzații tactile de dorit, plăcute atractive nu îi apar cuiva; sau cineva nu este în conexiune, contact, relație, interacțiune cu cei care îi doresc binele sau vor să îi facă bine sau să îi doresc confort sau îi doresc să se elibereze din jug, nici cu mama sa, cu tatăl, cu fratele4, sora, prietenii, camarazii sau cu rudele. Aceasta se cheamă suferința separării de plăcut.”

„Și ce este suferința de a nu primi ceea ce vrei? Fiind subiect al nașterii, se naște dorința «O! Fie ca noi să nu fim subiect al nașterii, fie ca nașterea să ne ocolească.» Însă așa ceva nu se dobândește doar prin dorință. Aceasta este suferința de a nu primi ceea ce vrei. Fiind subiect al îmbătrânirii, bolii, morții, tristeții, lamentației, durerii, nefericirii și disperării se naște dorința «O! Fie ca noi să nu fim subiect al îmbătrânirii… bolii… morții… tristeții… lamentației, durerii, nefericirii și disperării și fie ca îmbătrânirea… boala… moartea… tristețea… lamentația, durerea, nefericirea și disperarea să ne ocolească.» Însă așa ceva nu se dobândește doar prin dorință.. Aceasta este suferința de a nu primi ceea ce vrei.”

„Și care sunt cele cinci agregate ale agățării care, pe scurt, sunt suferință? Forma ca și agregat al agățării este suferință, senzația ca și agregat al agățării este suferință, percepția ca și agregat al agățării este suferință, fabricațiile ca și agregat al agățării sunt suferință, conștiința ca și agregat al agățării este suferință. Acestea sunt cele cinci agregate ale agățării care, pe scurt, sunt suferință.”

„Acesta este nobilul adevăr al suferinței.”

„Și care este nobilul adevăr al originii suferinței? Dorința ce conduce la devenire – însoțită de pasiune și încântare, găsind încântare acum aici, apoi acolo – dorința senzuală, dorința pentru devenire, dorința pentru ne-devenire.”

„Și unde apare dorința atunci când apare? și unde se adăpostește atunci când se adăpostește? În orice îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo apare dorința atunci când apare. Acolo se adăpostește atunci când se adăpostește.”

„Și ce îndrăgește și place în termeni lumești? Ochiul îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo apare dorința atunci când apare. Acolo se adăpostește atunci când se adăpostește.”

„Urechea… Nasul… Limba… Trupul… Intelectul…”

„Formele… Sunetele… Mirosurile… Gusturile… Senzațiile tactile… Ideile…”

„Conștiința ochiului… Conștiința urechii… Conștiința nasului… Conștiința limbii… Conștiința trupului… Conștiința intelectului…”

„Contactul cu ochiul… Contactul cu urechea… Contactul cu nasul… Contactul cu limba… Contactul cu trupul… Contactul cu intelectul…”

„Senzația născută din contactul cu ochiul… Senzația născută din contactul cu urechea… Senzația născută din contactul cu nasul… Senzația născută din contactul cu limba… Senzația născută din contactul cu trupul… Senzația născută din contactul cu intelectul…”

„Percepția formelor… Percepția sunetelor… Percepția mirosurilor… Percepția gusturilor… Percepția senzațiilor tactile… Percepția ideilor…”

„Intenția referitoare la forme… Intenția referitoare la sunete… Intenția referitoare la mirosuri… Intenția referitoare la gusturi… Intenția referitoare la senzații tactile… Intenția referitoare la idei…”

„Dorința pentru forme… Dorința pentru sunete… Dorința pentru mirosuri… Dorința pentru gusturi… Dorința pentru senzații tactile… Dorința pentru idei…”

„Gânduri direcționate înspre forme… Gânduri direcționate înspre sunete… Gânduri direcționate înspre mirosuri… Gânduri direcționate înspre gusturi… Gânduri direcționate înspre senzații tactile… Gânduri direcționate înspre idei…”

„Evaluarea formelor… Evaluarea sunetelor… Evaluarea mirosurilor… Evaluarea gusturilor… Evaluarea senzațiilor tactile… Evaluarea ideilor îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo apare dorința atunci când apare. Acolo se adăpostește atunci când se adăpostește.”

„Acesta este nobilul adevăr al originii suferinței.”

„Și care este nobilul adevăr al încetării suferinței? Dispariția completă și încetarea, renunțarea, abandonarea, eliberarea și lepădarea de chiar această dorință.”

„Și unde este abandonată această dorință atunci când este abandonată? și unde încetează ea atunci când încetează? În orice îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo este abandonată această dorință atunci când este abandonată. Acolo încetează ea atunci când încetează.”

„Și ce îndrăgește și place în termeni lumești? Ochiul îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo este abandonată această dorință atunci când este abandonată. Acolo încetează ea atunci când încetează.”

„Urechea… Nasul… Limba… Trupul… Intelectul…”

„Formele… Sunetele… Mirosurile… Gusturile… Senzațiile tactile… Ideile…”

„Conștiința ochiului… Conștiința urechii… Conștiința nasului… Conștiința limbii… Conștiința trupului… Conștiința intelectului…”

„Contactul cu ochiul… Contactul cu urechea… Contactul cu nasul… Contactul cu limba… Contactul cu trupul… Contactul cu intelectul…”

„Senzația născută din contactul cu ochiul… Senzația născută din contactul cu urechea… Senzația născută din contactul cu nasul… Senzația născută din contactul cu limba… Senzația născută din contactul cu trupul… Senzația născută din contactul cu intelectul…”

„Percepția formelor… Percepția sunetelor… Percepția mirosurilor… Percepția gusturilor… Percepția senzațiilor tactile… Percepția ideilor…”

„Intenția referitoare la forme… Intenția referitoare la sunete… Intenția referitoare la mirosuri… Intenția referitoare la gusturi… Intenția referitoare la senzații tactile… Intenția referitoare la idei…”

„Dorința pentru forme… Dorința pentru sunete… Dorința pentru mirosuri… Dorința pentru gusturi… Dorința pentru senzații tactile… Dorința pentru idei…”

„Gânduri direcționate înspre forme… Gânduri direcționate înspre sunete… Gânduri direcționate înspre mirosuri… Gânduri direcționate înspre gusturi… Gânduri direcționate înspre senzații tactile… Gânduri direcționate înspre idei…”

„Evaluarea formelor… Evaluarea sunetelor… Evaluarea mirosurilor… Evaluarea gusturilor… Evaluarea senzațiilor tactile… Evaluarea ideilor îndrăgește și place în termeni lumești. Acolo este abandonată această dorință atunci când este abandonată. Acolo încetează ea atunci când încetează.”

„Acesta este nobilul adevăr al încetării suferinței.”

„Și care este nobilul adevăr al căii ce conduce la încetarea suferinței? Tocmai această nobilă cale în opt părți: înțelegere corectă, intenție corectă, vorbire corectă, acțiune corectă, mod de viață corect, efort corect, conștientizare corectă și concentrare corectă.”

„Și ce este înțelegerea corectă? Cunoașterea referitoare la suferință, originea suferinței, încetarea suferinței și la calea ce conduce la încetarea suferinței. Aceasta se cheamă înțelegere corectă.”

„Și ce este intenția corectă? Aspirația către renunțare, către eliberarea de aversiune, către inocență. Aceasta se cheamă intenție corectă.”

„Și ce este vorbirea corectă? Abținerea de la minciună, de la discursuri ce provoacă discordie, de la vorbire abuzivă și vorbărie goală. Aceasta se cheamă vorbire corectă.”

„Și ce este acțiunea corectă? Abținerea de la a ucide, a fura, de la sex ilicit. Aceasta se cheamă acțiune corectă.”

„Și ce este modul de viață corect? Există situația în care un discipol al celor nobili, abandonând un mod de viață necinstit, se întreține printr-un mod de viață cinstit. Acesta se cheamă mod de viață corect.”

„Și ce este efortul corect? Există situația în care un călugăr generează dorință, se străduiește, generează persistență, își susține și își exercită intenția pentru ne-apariția calităților rele și inabile care nu au apărut încă… pentru abandonarea calităților mentale rele și inabile care au apărut… pentru apariția calităților mentale abile care nu au apărut încă… și pentru menținerea, ne-întinarea, creșterea, împlinirea, cultivarea și culminarea calităților abile ce au apărut. Acesta se cheamă efort corect.”

„Și ce este conștientizarea corectă? Există situația în care un călugăr rămâne concentrat asupra trupului în natura sa intrinsecă – ardent, alert și conștient – lăsând la o parte aviditatea și suferința în legătură cu lumea. El rămâne concentrat asupra senzațiilor în natura lor intrinsecă… minții în natura ei intrinsecă… calităților mentale în natura lor intrinsecă – ardent, alert și conștient – lăsând la o parte aviditatea și suferința în legătură cu lumea. Aceasta se cheamă conștientizare corectă.”

„Și ce este concentrarea corectă? Există situația în care un călugăr – destul de retras din senzualitate, retras din calitățile mentale inabile – intră și rămâne în prima jhana: extaz și plăcere născută din retragere, însoțită de gândire direcționată și evaluativă. Odată cu potolirea gândirii direcționate și evaluative, el intră și rămâne în cea de a doua jhana: extaz și plăcere născută din pace, uniformizarea conștienței eliberată de gândire direcționată și evaluativă – siguranță interioară. Odată cu dispariția extazului, el rămâne netulburat, conștient și alert, simțind plăcere în trup. El intră și rămâne în cea de a treia jhana, despre care Cei Nobili spun: «Netulburat și alert, are o ședere plăcută». Odată cu abandonarea plăcerii și a durerii – odată cu dispariția exaltării și suferinței – el intră și rămâne în cea de a patra jhana: calm și conștiență pură, nici plăcere, nici durere. Aceasta se cheamă concentrare corectă.

„Aceasta este nobila cale ce conduce la încetarea suferinței.”

„În acest fel, el rămâne concentrat în interior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în exterior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă ori în interior și exterior, asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă. Sau el rămâne concentrat asupra fenomenului apariției cu referire la calitățile mentale, asupra fenomenului dispariției cu referire la calitățile mentale sau asupra fenomenului apariției și dispariției cu referire la calitățile mentale. Sau conștientizarea sa că «calitățile mentale există» este menținută doar în măsura necesară pentru cunoaștere și aducere aminte. Si rămâne independent, nesusținut, neagățându-se de nimic în lume. În acest mod un călugăr rămâne concentrat asupra calităților mentale, în natura lor intrinsecă, cu referire la cele patru adevăruri nobile…”

E. Concluzie

„Acum, dacă cineva cultivă aceste patru cadre de referință în acest mod timp de șapte ani, se poate aștepta la unul din două fructe: fie Cunoașterea aici și acum, fie – dacă a mai rămas vreo fărâmă de atașament – stadiul de ne-reîntoarcere.”

„Lăsați cei șapte ani. Dacă cineva cultivă aceste patru cadre de referință în acest mod timp de șase ani… cinci.. patru… trei… doi… un an… șapte luni… șase luni… cinci… patru… trei… două… o lună… o jumătate de lună, se poate aștepta la unul din două fructe: fie Cunoașterea aici și acum, fie – dacă a mai rămas vreo fărâmă de atașament – stadiul de ne-reîntoarcere.”

„Lăsați jumătatea de lună. Dacă cineva cultivă aceste patru cadre de referință în acest mod timp de șapte zile, e poate aștepta la unul din două fructe: fie Cunoașterea aici și acum, fie – dacă a mai rămas vreo fărâmă de atașament – stadiul de ne-reîntoarcere.

„Aceasta este calea directă pentru purificarea ființelor, pentru depășirea supărării și lamentației, pentru dispariția durerii și suferințe, pentru dobândirea metodei corecte și pentru realizarea Eliberării – cu alte cuvinte, cele patru cadre de referință. Astfel a fost spus și în legătură cu aceasta a fost spus.”

Aceasta a spus Cel Binecuvântat. Mulțumiți, călugării au fost încântați de cuvintele Celui Binecuvântat.

Provenance: ©2000 Thanissaro Bhikkhu. Transcribed from a file provided by the translator. This Access to Insight edition is ©2000–2010 John T. Bullitt.

Terms of use: You may copy, reformat, reprint, republish, and redistribute this work in any medium whatsoever, provided that: (1) you only make such copies, etc. available free of charge; (2) you clearly indicate that any derivatives of this work (including translations) are derived from this source document; and (3) you include the full text of this license in any copies or derivatives of this work. Otherwise, all rights reserved. For additional information about this license, see the FAQ.

How to cite this document (one suggested style): „Maha-satipatthana Sutta: The Great Frames of Reference” (DN 22), translated from the Pali by Thanissaro Bhikkhu. Access to Insight, August 5, 2009, http://www.accesstoinsight.org/tipitaka/dn/dn.22.0.than.html.

Adauga comentariul tau