Mahanidana Sutta – Discursul Mare asupra Cauzalitatii

 Mahanidana Sutta – Discursul mare asupra Cauzalitatii
O traducere

Notă Introductivă

Acesta este unul din cele mai profunde discursuri din canonul Pali. El conține o tratare extinsă a învățăturilor despre apariția dependentă (paticca samuppada) și despre non-sine (anatta), arătate într-un context care subliniază funcționarea acestora în practică.

Prima parte a discursului tratează factorii apariției dependente în mod secvențial, de la efect la cauză, urmând înlănțuirile până la dependența mutuală a numelui-și-formei (activitatea fizică și mentală) pe de o parte și a conștiinței, de cealaltă parte. Legat de acest lucru, ar trebui să observăm că atributul „mare” din titlul discursului poate avea un dublu înțeles: acela de caracteristică a discursului – este un discurs lung – și acela de trăsătură a „cauzelor”, referindu-se la faptul că numele-și-forma și conștiința, ca factori cauzali, pot conduce la orice lucru care poate fi descris, din întreg universul.

După ce urmărește secvența de bază a factorilor din modelul cauzal, discursul descrie relațiile dintre ei, arătând cum aceștia pot explica stresul și suferința, la nivel individual, ca și la nivel social.

A doua parte a discursului, care tratează învățătura despre non-sine, arată cum apariția dependentă evidențiază această învățătură în practică. Ea începe cu o secțiune a Conturărilor unui Sine, clasificând diversele moduri în care sentimentul de „sine” poate fi definit în termenii formei. Schema de analiză introdusă în această secțiune – clasificarea vederilor despre sine conform variabilelor formei și a lipsei de formă, finit și infinit, care există deja și care se dezvoltă natural în viitor, putându-se modifica prin efortul uman – acoperă toate teoriile sinelui propuse în Upanișade, ca și unele teorii ale sinelui propuse în timpuri mai apropiate. Includerea unui sine infinit în această listă demontează și credința falsă că învățăturile lui Buddha despre non-sine nu fac nimic mai mult decât să nege o senzație de sine „separat” sau „limitat”. Discursul subliniază că, chiar și un sentiment al unui sine nelimitat, infinit, atotcuprinzător, este bazat pe o obsesie a minții care trebuie abandonată.

Următoarea secțiune, cea a Non-Conturărilor unui Sine, arată că este posibil ca mintea să funcționeze fără a aduce un „sine” în experiență. Celelalte secțiuni care urmează se concentrează asupra modului în care acest lucru poate fi realizat tratând sentimentul de sine după cum acesta este legat de diferitele aspecte ale numelui-și-formei. Prima dintre aceste secțiuni – Presupunerea unui Sine – se concentrează asupra sinelui în legătură cu senzațiile, unul din factorii „nume” din nume-și-formă. Următoarea secțiune – Cele Șapte Stații ale Conștiinței – se concentrează pe formă, lipsa formei și percepție, care este un alt factor „nume” ce oferă un loc și permite conștiinței să apară și să se dezvolte până la un nivel „macro” în ciclul morții și al renașterii. Ultima secțiune – Cele Opt Emancipări – se concentrează pe formă, lipsa formei și percepție la nivel „micro” în practica absorbției meditative (jhana).

În fiecare dintre aceste cazuri, odată ce sentimentul de atașament și identificare cu numele-și-forma poate fi întrerupt, dependența mutuală dintre conștiință și nume-și-formă este și ea ruptă. Acest lucru aduce cu sine eliberarea totală din limitele „până la care există mijloace de desemnare, exprimare și conturare… până la care se extinde sfera discernământului, până la care se rotește ciclul manifestărilor (a discernabilității) acestei lumi – adică numele-și-forma împreună cu conștiința”. Aceasta este eliberarea către care țintește învățătura lui Buddha.


Apariția dependentă

Am auzit că odată Cel Binecuvântat trăia printre Kuru-și. Aceștia aveau un oraș numit Kammasadhamma. Acolo, Venerabilul Ananda s-a apropiat de Cel Binecuvântat și, ajuns lângă el, s-a înclinat în fața lui, așezându-i-se alături. Cum stătea acolo, i-a spus Celui Binecuvântat: „Este uimitor, Venerabile Domn, este uluitor ce profundă este această apariție dependentă, cât de profundă pare și totuși mai clară decât așa nu îmi poate apărea.”

[Buddha:] „Nu spune asta, Ananda. Nu spune asta. Profundă este apariția dependentă și profundă pare. Dar tocmai din cauză că nu înțelege și nu penetrează această Dhamma, generația prezentă este ca un amestec încâlcit, un nod de ață înnodat, precum răchitele și trestiile încâlcite, și nu pășește dincolo de transmigrație, de tărâmurile lipsurilor, ale suferinței, dincolo de destinațiile rele.”

„Dacă cineva e întrebat: «Există o condiție demonstrabilă necesară pentru bătrânețe și moarte?» ar trebui să răspundă: «Există.»”

„Dacă cineva e întrebat: «Din ce condiție necesară apare bătrânețea și moartea?» ar trebui să răspundă «Bătrânețea și moartea au drept condiție necesară nașterea.»”

„Dacă cineva e întrebat: «Există o condiție demonstrabilă necesară pentru naștere?» ar trebui să răspundă: «Există.»”

„Dacă cineva e întrebat: «Din ce condiție necesară apare nașterea?» ar trebui să răspundă «Nașterea are drept condiție necesară devenirea.»”

„Dacă cineva e întrebat: «Există o condiție demonstrabilă necesară pentru devenire?» ar trebui să răspundă: «Există.»”

„Dacă cineva e întrebat: «Din ce condiție necesară apare devenirea?» ar trebui să răspundă «Devenirea are drept condiție necesară agățarea.»”

„Dacă cineva e întrebat: «Există o condiție demonstrabilă necesară pentru agățare?» ar trebui să răspundă: «Există.»”

„Dacă cineva e întrebat: «Din ce condiție necesară apare agățarea?» ar trebui să răspundă «Agățarea are drept condiție necesară pofta»”

„Dacă cineva e întrebat: «Există o condiție demonstrabilă necesară pentru poftă?» ar trebui să răspundă: «Există.»”

Dacă cineva e întrebat: «Din ce condiție necesară apare pofta?» ar trebui să răspundă «Pofta are drept condiție necesară senzația»”

„Dacă cineva e întrebat: «Există o condiție demonstrabilă necesară pentru senzație?» ar trebui să răspundă: «Există.»”

Dacă cineva e întrebat: «Din ce condiție necesară apare senzația?» ar trebui să răspundă «Senzația are drept condiție necesară contactul»”

„Dacă cineva e întrebat: «Există o condiție demonstrabilă necesară pentru contact?» ar trebui să răspundă: «Există.»”

Dacă cineva e întrebat: «Din ce condiție necesară apare contactul?» ar trebui să răspundă «Contactul are drept condiție necesară numele-și-forma»”

„Dacă cineva e întrebat: «Există o condiție demonstrabilă necesară pentru nume-și-formă?» ar trebui să răspundă: «Există.»”

Dacă cineva e întrebat: «Din ce condiție necesară apare numele-și-forma?» ar trebui să răspundă «Numele-și-forma are drept condiție necesară conștiința»”

„Dacă cineva e întrebat: «Există o condiție demonstrabilă necesară pentru conștiință?» ar trebui să răspundă: «Există.»”

Dacă cineva e întrebat: «Din ce condiție necesară apare conștiința?» ar trebui să răspundă «Conștiința are drept condiție necesară numele-și-forma »”

„Astfel, Ananda, din nume-și-formă drept condiție necesară apare conștiința. Din conștiință drept condiție necesară apare numele-și-forma. Din nume și formă drept condiție necesară apare contactul. Din contact drept condiție necesară apare senzația. Din senzație drept condiție necesară apare pofta. Din poftă drept condiție necesară apare agățarea. Din agățare drept condiție necesară apare devenirea. Din devenire drept condiție necesară apare nașterea. Din naștere drept condiție necesară intră în scenă bătrânețea, moartea, tristețea, lamentația, durerea, suferința și disperarea. Așa apare întreaga suferință.”

 

Bătrânețea și moartea

„«Din naștere drept condiție necesară apare bătrânețea și moartea». Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeleasă modalitatea în care, din naștere drept condiție necesară, apare bătrânețea și moartea. Dacă nu ar fi deloc naștere, de niciun fel, a nimănui, nicăieri – de ex. a spiritelor deva în starea de deva, a ființelor celeste în starea de ființe celeste, a spiritelor în starea de spirite, a demonilor în starea de demoni, a oamenilor în starea omenească, a patrupedelor în starea de patrupede, a păsărilor în starea de păsări, a șerpilor în starea de șerpi sau a oricărei alte ființe în orice stare – în absența completă a nașterii, din încetarea nașterilor, s-ar putea discerne bătrânețea și moartea?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, aceasta este originea, aceasta este condiția necesară pentru apariția bătrâneții și morții, și anume nașterea.”

 

Nașterea

„«Din devenire drept condiție necesară apare nașterea.» Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeleasă modalitatea în care, din devenire drept condiție necesară, apare nașterea. Dacă nu ar fi deloc devenire, de niciun fel, a nimănui, nicăieri – de ex. devenirea senzuală, devenirea formelor ori devenirea absenței formelor – în absența completă a devenirii, din încetarea devenirii, s-ar putea discerne nașterea?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, aceasta este originea, aceasta este condiția necesară pentru apariția nașterii, și anume devenirea.”

 

Devenirea

„«Din agățare drept condiție necesară apare devenirea.» Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeleasă modalitatea în care, din agățare drept condiție necesară, apare devenirea. Dacă nu ar fi deloc agățare, de niciun fel, a nimănui, nicăieri – de ex. agățarea de senzualitate, agățarea de precepte și practici, agățarea de opinii, agățarea de doctrine ale sinelui – în absența completă a agățării, din încetarea agățării, s-ar putea discerne devenirea?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, aceasta este originea, aceasta este condiția necesară pentru apariția devenirii, și anume agățarea.”

 

Agățarea

„«Din poftă drept condiție necesară apare agățarea.» Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeleasă modalitatea în care, din poftă drept condiție necesară, apare agățarea. Dacă nu ar fi deloc poftă, de niciun fel, a nimănui, nicăieri – de ex. pofta de senzualitate, pofta de devenire, pofta de non-devenire – în absența completă a poftei, din încetarea poftei, s-ar putea discerne agățarea?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, aceasta este originea, aceasta este condiția necesară pentru apariția agățării, și anume pofta.”

 

Pofta

„«Din senzație drept condiție necesară apare pofta.» Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeleasă modalitatea în care, din senzație drept condiție necesară, apare pofta. Dacă nu ar fi deloc senzație, de niciun fel, a nimănui, nicăieri – de ex. senzație născută din contactul la nivelul ochiului, senzație născută din contactul la nivelul urechii, senzație născută din contactul la nivelul nasului, senzație născută din contactul la nivelul limbii, senzație născută din contactul la nivelul trupului, senzație născută din contactul la nivelul intelectului – în absența completă a senzației, din încetarea senzației, s-ar putea discerne pofta?”

„Nu Venerabile Domn.” „Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, aceasta este originea, aceasta este condiția necesară pentru apariția poftei, și anume senzația.”

 

Dependent de sete

„Acum, setea este dependentă de senzație, căutarea este dependentă de sete, dobândirea este dependentă de căutare, luarea deciziilor este dependentă de dobândire, dorința și pasiunea sunt dependentă de luarea deciziilor, atașamentul este dependent de dorință și pasiune, atitudinea posesivă este dependentă de atașament, avariția este dependentă de atitudinea posesivă, atitudinea defensivă este dependentă de avariție, iar din cauza atitudinii defensive, dependent de atitudinea defensivă, diferite fenomene rele și imorale intră în scenă: folosirea bețelor și a cuțitelor; conflicte, certuri și dispute; acuzații, vorbire care învrăjbește și minciuni.”

„Și astfel trebuie înțeles faptul că din cauza atitudinii defensive, diferite fenomene rele și imorale intră în scenă: folosirea bețelor și a cuțitelor; conflicte, certuri și dispute; acuzații, vorbire care învrăjbește și minciuni. Dacă nu ar fi deloc atitudine defensivă, de niciun fel, a nimănui, nicăieri, în absența completă a atitudinii defensive, din încetarea atitudinii defensive, ar putea intra în scenă fenomene rele și imorale precum folosirea bețelor și a cuțitelor; conflicte, certuri și dispute; acuzații, vorbire care învrăjbește și minciuni?”

„Nu, Venerabile Domn.”

„Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, originea, aceasta este condiția necesară pentru intrarea în scenă a fenomenelor rele și imorale – folosirea bețelor și a cuțitelor; conflicte, certuri și dispute; acuzații, vorbire care învrăjbește și minciuni, și anume atitudinea defensivă.”

„«Atitudinea defensivă este dependentă de avariție.» Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeles faptul că atitudinea defensivă este dependentă de avariție. Dacă nu ar fi deloc avariție, de niciun fel, a nimănui, nicăieri, în absența completă a avariției, din încetarea avariției, s-ar putea discerne atitudinea defensivă?”

„Nu, Venerabile Domn.”

„Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, originea, aceasta este condiția necesară pentru atitudinea defensivă, și anume avariția.”

(Similar, înapoi în lanțul condiționărilor: avariția, atașamentul, atitudinea posesivă, dorința și pasiunea, luarea deciziilor, dobândirea și căutarea.)

„«Căutarea este dependentă de sete». Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeleasă modalitatea în care căutarea este dependentă de sete. Dacă nu ar fi deloc sete, de niciun fel, a nimănui, nicăieri, în absența completă a setei – de ex. setea de senzualitate, setea pentru devenire, setea pentru non-devenire – în absența totală a setei, din încetarea setei, s-ar putea discerne căutarea?”

„Nu, Venerabile Domn.”

„Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, originea, aceasta este condiția necesară pentru căutare, și anume setea. Astfel, Ananda, aceste două fenomene [lanțul condiționărilor ce se întinde de la sete la naștere, bătrânețe și moarte și lanțul condiționărilor ce se întinde de la sete la certuri, etc], acest dublet, se intersectează într-un loc, și anume senzația.”

 

Senzația

„«Din contact drept condiție necesară apare senzația». Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeles cum, din contact drept condiție necesară, apare senzația. Dacă nu ar fi deloc contact, de niciun fel, a nimănui, nicăieri – de ex. contact la nivelul ochiului, la nivelul urechii, la nivelul nasului, la nivelul limbii, la nivelul trupului ori la nivelul intelectului, s-ar putea discerne senzația?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, originea, aceasta este condiția necesară pentru senzație, și anume contactul.”

 

Contactul

„«Din nume-și-formă drept condiție necesară apare contactul». Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeles cum, din nume-și-formă drept condiție necesară, apare contactul. Dacă trăsăturile, calitățile, temele și indicatorii prin care este descris grupul-nume (activitate mentală, componenta mentală [nāma-kāya] a perechii nāma-rūpa — nume și formă) ar fi întrutotul absente, atunci contactul-desemnare referitor la grupul-formă (proprietățile fizice, componenta fizică [rūpa-kāya] a perechii nāma-rūpa — nume și formă) s-ar putea discerne?”

„Nu, Venerabile Domn.”

„Dacă permutările, semnele, temele și indicatorii prin care se face descrierea grupului-formă ar fi întrutotul absente, atunci contactul-rezistență referitor la grupul-nume s-ar putea discerne?”

„Nu, Venerabile Domn.”

„Dacă permutările, semnele, temele și indicatorii prin care se face descrierea grupului-nume și a grupului-formă ar fi întrutotul absente, atunci contactul-desemnare sau contactul-rezistență s-ar putea discerne?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, originea, aceasta este condiția necesară pentru contact, și anume numele-și-forma.”

 

Numele-și-forma

„«Din conștiință drept condiție necesară apare numele-și-forma.» Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeles cum, din conștiință drept condiție necesară, apare numele-și-forma. Dacă conștiința nu ar coborî în uterul mamei, s-ar modela numele-și-forma în uter?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Dacă, după ce a coborât în uter, conștiința ar pleca, numele-și-forma s-ar produce în această lume?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Dacă conștiința unui băiețel sau a unei fetițe ar fi tăiată, numele-și-forma s-ar coace, ar crește și ar ajunge la maturitate?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, originea, aceasta este condiția necesară pentru nume-și-formă, și anume conștiința.”

 

Conștiința

„«Din nume-și-formă drept condiție necesară apare conștiința.» Așa a fost spus. Și astfel trebuie înțeles cum, din nume-și-formă drept condiție necesară, apare conștiința. Dacă conștiința nu s-ar sprijini pe nume-și-formă, intrarea în scenă a originii nașterii, bătrâneții, morții și suferinței s-ar discerne în viitor?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Atunci aceasta este cauza, acesta este motivul, originea, aceasta este condiția necesară pentru conștiință, și anume numele-și-forma.”

„Aceasta este măsura în care există naștere, bătrânețe, moarte, dispariție, reapariție. Aceasta este măsura în care există mijlocele de desemnare, expresie și conturare. Aceasta este limita până la care sfera discernământului se întinde, până la care se rotește ciclul pentru manifestarea (discernabilitatea) acestei lumi, și anume numele-și-forma împreună cu conștiința.”

 

Conturarea unui sine

„Ananda, în ce fel conturează cineva, atunci când portretizează un sine? Fie conturând un sine posedând formă (material) și finit, acel cineva descrie că «sinele meu posedă formă și este finit»; fie conturând un sine posedând formă și infinit, acel cineva descrie că «Sinele meu posedă formă și este infinit»; fie conturând un sine lipsit de formă și finit, acel cineva descrie că «Sinele meu este lipsit de formă și finit»; fie conturând un sine lipsit de formă și infinit, acel cineva descrie că «Sinele meu este lipsit de formă și infinit».”

„Acum, acela care conturând un sine, îl portretizează ca posedând formă și fiind finit, fie îl conturează ca posedând de formă și fiind finit în prezent, ori de așa natură încât va deveni [de la sine] cu formă și finit [în viitor / după moarte], fie crede «Chiar dacă încă nu este în acest fel, îl voi face sa fie așa». În acest caz, este potrivit a se spune că o vedere fixă referitoare la un sine posedând formă și finit îl obsedează.”

„Acela care conturând un sine, îl portretizează ca posedând formă și fiind infinit, fie îl conturează ca posedând formă și fiind infinit în prezent, ori de așa natură încât va deveni [de la sine] cu formă și infinit [în viitor / după moarte], fie crede «Chiar dacă încă nu este în acest fel, îl voi face sa fie așa». În acest caz, este potrivit a se spune că o vedere fixă referitoare la un sine posedând formă și fiind infinit îl obsedează.”

„Acela care conturând un sine, îl portretizează ca fiind lipsit de formă și finit, fie îl conturează ca fiind lipsit de formă și finit în prezent, ori de așa natură încât va deveni [de la sine] lipsit de formă și finit [în viitor / după moarte], fie crede «Chiar dacă încă nu este în acest fel, îl voi face sa fie așa». În acest caz, este potrivit a se spune că o vedere fixă referitoare la un sine lipsit de formă și finit îl obsedează.”

„Acela care conturând un sine, îl portretizează ca fiind lipsit de formă și infinit, fie îl conturează ca fiind lipsit de formă și infinit în prezent, ori de așa natură încât va deveni [de la sine] lipsit de formă și infinit [în viitor / după moarte], fie crede «Chiar dacă încă nu este în acest fel, îl voi face sa fie așa». În acest caz, este potrivit a se spune că o vedere fixă referitoare la un sine lipsit de formă și infinit îl obsedează.”

 

Neconturarea unui sine

„Ananda, în ce fel nu conturează cineva, atunci când nu portretizează un sine? Fie neconturând un sine posedând formă și finit, acel cineva nu descrie că «Sinele meu este posedă formă și este finit.»; fie neconturând un sine posedând formă și infinit, acel cineva nu descrie că «Sinele meu este posedă formă și este infinit.»; fie neconturând un sine lipsit de formă și finit, acel cineva nu descrie că «Sinele meu este lipsit de formă și finit.»; fie neconturând un sine lipsit de formă și infinit, acel cineva nu descrie că «Sinele meu este lipsit de formă și infinit.»”

„Acum, acela care neconturând un sine, nu îl portretizează ca posedând formă și finit, nu îl conturează nici ca posedând formă și fiind finit în prezent, nici de așa natură încât va deveni [de la sine] cu formă și finit [în viitor / după moarte], nici nu crede că «Chiar dacă încă nu este în acest fel, îl voi face sa fie așa». În acest caz, este potrivit a se spune că o vedere fixă referitoare la un sine posedând formă și finit nu îl obsedează.”

„Acela care neconturând un sine, nu îl portretizează ca posedând formă și infinit, nici nu îl conturează ca posedând formă și fiind infinit în prezent, nici de așa natură încât va deveni [de la sine] cu formă și infinit [în viitor / după moarte], nici nu crede că «Chiar dacă încă nu este în acest fel, îl voi face sa fie așa». În acest caz, este potrivit a se spune că o vedere fixă referitoare la un sine posedând formă și infinit nu îl obsedează.”

„Acela care neconturând un sine, nu îl portretizează ca fiind lipsit de formă și finit, nici nu îl conturează ca fiind lipsit de formă și finit în prezent, nici de așa natură încât va deveni [de la sine] lipsit de formă și finit [în viitor / după moarte], nici nu crede că «Chiar dacă încă nu este în acest fel, îl voi face sa fie așa.» În acest caz, este potrivit a se spune că o vedere fixă referitoare la un sine lipsit de formă și finit nu îl obsedează.”

„Acela care neconturând un sine, nu îl portretizează ca fiind lipsit de formă și infinit, nici nu îl conturează ca fiind lipsit de formă și infinit în prezent, nici de așa natură încât va deveni [de la sine] lipsit de formă și infinit [în viitor / după moarte], nici nu crede că «Chiar dacă încă nu este în acest fel, îl voi face sa fie așa». În acest caz, este potrivit a se spune că o vedere fixă referitoare la un sine lipsit de formă și infinit nu îl obsedează.”

 

Presupuneri despre sine

„Ananda, în ce fel presupune cineva atunci când presupune existența unui sine? Presupunând că senzația este sinele, el presupune: «Senzația este sinele meu» [ori] «Senzația nu este sinele meu: Sinele meu este insensibil [la senzație]» [ori] «Nici senzația nu este sinele meu, nici sinele meu nu este insensibil [la senzație], ci mai degrabă sinele meu simte, adică sinele meu este subiect al simțirii»”

„Acum, aceluia care spune «Senzația este sinele meu» ar trebui să îi fie spus în felul următor: «Există aceste trei senzații, prietene – senzații plăcute, senzații dureroase și senzații nici plăcute nici dureroase. Care dintre aceste senzații presupui că este sinele tău?» În momentul în care o senzație plăcută este simțită, nicio senzație dureroasă sau nici plăcută nici dureroasă nu este simțită. Doar o senzație plăcută este simțită în acel moment. În momentul în care o senzație dureroasă este simțită, nicio senzație plăcută sau nici plăcută nici dureroasă nu este simțită. Doar o senzație dureroasă este simțită în acel moment. În momentul în care o senzație nici plăcută nici dureroasă este simțită, nici o senzație plăcută, nici o senzație dureroasă nu este simțită. Doar o senzație nici plăcută nici dureroasă este simțită în acel moment.”

„Acum, o senzație plăcută este inconstantă, produsă, dependentă de condiții, subiect al dispariției, disoluției, stingerii și încetării. O senzație dureroasă este inconstantă, produsă, dependentă de condiții, subiect al dispariției, disoluției, stingerii și încetării. O senzație nici plăcută nici dureroasă este inconstantă, produsă, dependentă de condiții, subiect al dispariției, disoluției, stingerii și încetării. Simțind o senzație plăcută drept «Sinele meu», atunci, odată cu încetarea acestei senzații plăcute, «Sinele meu» piere. Simțind o senzație dureroasă drept «Sinele meu», atunci, odată cu încetarea acestei senzații dureroase, «Sinele meu» piere. Simțind o senzație nici plăcută nici dureroasă drept «Sinele meu», atunci, odată cu încetarea acestei senzații nici plăcute nici dureroase, «Sinele meu» piere.”

„Astfel presupune acela care, presupunând în prezentul imediat un sine  inconstant, încâlcit în plăcere și durere, în voia apariției și dispariției, spune «Senzația este sinele meu». Astfel, Ananda, nu este potrivit a se presupune senzația ca fiind sinele.”

„În ceea ce îl privește pe acela care spune «Senzația nu este sinele meu: Sinele meu este insensibil [la senzație]», ar trebui să îi fie spus în felul următor: Prietene, acolo unde chiar nimic nu este simțit (experimentat), ar mai fi gândul «Eu sunt»?”

„Nu, Venerabile Domn.” „Astfel, Ananda, nu este potrivit a se presupune «Senzația nu este sinele meu: Sinele meu este insensibil [la senzație]».”

„În ceea ce îl privește pe acela care spune «Nici senzația nu este sinele meu, nici sinele meu nu este insensibil [la senzație], ci mai degrabă sinele meu simte, adică sinele meu este subiect al simțirii», ar trebui să îi fie spus în felul următor: Prietene, dacă senzațiile toate și de toate felurile ar înceta cu desăvârșire, atunci, cu senzațiile dispărute complet datorită încetării lor, ar mai fi gândul «Eu sunt»?”

„Nu, Venerabile Domn.”

„Astfel, Ananda, nu este potrivit a se presupune «Nici senzația nu este sinele meu, nici sinele meu nu este insensibil [la senzație], ci mai degrabă sinele meu simte, adică sinele meu este subiect al simțirii»”

„Acum Ananda, atâta timp cât un călugăr nu presupune senzația ca fiind sinele, nici că sinele este insensibil, nici că «Sinele meu simte, adică sinele meu este subiect al simțirii», nefăcând astfel de presupuneri, nu este susținut de nimic (nu se agață de nimic) în această lume. Nesusținut, el nu este agitat. Neagitat, el este total eliberat în interior. El discerne: «Nașterea este epuizată, viața sfântă a fost trăită, ce trebuia făcut a fost făcut. Nu mai este nimic de continuat în această lume»

„Dacă cineva ar spune referitor la un călugăr a cărui minte este astfel eliberată că «Tathagata există după moarte» – aceasta este înțelegerea lui, ar greși; că «Tathagata nu există după moarte»… că «Tathagata și există și nu există după moarte»… că «Tathagata nici există nici nu există după moarte» – aceasta este înțelegerea lui, ar greși. De ce? Cunoscând în mod direct întinderea desemnării și a obiectelor desemnării, întinderea expresiei și a obiectelor expresiei, întinderea conceptelor și a obiectelor conceptelor, întinderea discernământului și a obiectelor discernământului, întinderea până la care ciclul se învârte: Cunoscând direct acestea, călugărul este eliberat. [A spune că] «Călugărul eliberat, cunoscând acestea, nu vede, nu știe – aceasta este opinia lui» ar fi greșit.1

 

Șapte stații ale conștiinței

„Ananda, există aceste șapte stații ale conștiinței și două sfere. Care șapte?”

„Există ființe cu diversitate în trup și diversitate în percepție, precum oamenii, deva și unele dintre ființele din tărâmurile inferioare. Aceasta este prima stație a conștiinței.”

„Există ființe cu diversitate în trup și singularitate în percepție, precum ființele deva din lumile Brahma, generate de prima jhana și unele dintre ființele din cele patru tărâmuri ale privațiunilor. Aceasta este a doua stație a conștiinței.”

„Există ființe cu singularitate în trup și diversitate în percepție precum Ființele Deva Radiante. Aceasta este a treia stație a conștiinței.”

„Există ființe cu singularitate în trup și singularitate în percepție, precum Frumoasele Ființe Deva Strălucitoare. Aceasta este a patra stație a conștiinței.”

„Există ființe care, odată cu completa transcendere a percepției formei [fizice], odată cu dispariția percepției rezistenței și fără a ține seama de percepția diversității, [percepând] «Spațiul infinit», ajung în dimensiunea spațiului infinit. Aceasta este a cincea stație a conștiinței.”

„Există ființe care, odată cu completa transcendere a dimensiunii spațiului infinit, [percepând] «Conștiința infinită», ajung în dimensiunea conștiinței infinite. Aceasta este a șasea stație a conștiinței.”

„Există ființe care, odată cu completa transcendere a dimensiunii conștiinței infinite, [percepând] «Există nimicul», ajung în dimensiunea nimicului. Aceasta este a șaptea stație a conștiinței.”

„Dimensiunea ființelor non-perceptive și a doua, dimensiunea nici a percepției nici a non-percepției. [Acestea sunt cele două sfere.]”

„Acum, referitor la prima stație a conștiinței – ființe cu diversitate în trup și diversitate în percepție, precum oamenii, deva și unele dintre ființele din tărâmurile inferioare: Dacă cineva discerne această [stație a conștiinței], discerne originea, discerne dispariția, discerne atracțiile ei, discerne piedicile ei, discerne scăparea din ea, ar fi potrivit, ca urmare a acestui discernământ, să fie încântat aici?”

„Nu, Venerabile Domn.”

(Similar cu fiecare dintre stațiile conștiinței rămase și cele două sfere.)

„Ananda, cunoscând – așa cum sunt ele – originea, dispariția, atracțiile, piedicile și scăparea din aceste șapte stații ale conștiinței și două sfere, un călugăr este eliberat prin lipsa agățării; se spune despre el că este un călugăr eliberat prin discernământ.”

 

Opt emancipări

„Ananda, există aceste opt emancipări. Care opt?”

„Posedând formă, vede forme. Aceasta este prima emancipare.”

„Nepercepând formă în interior, vede forma în exterior. Aceasta este a doua emancipare.”

„Este concentrat doar asupra frumosului. Aceasta este a treia emancipare.”

„Odată cu completa transcendere a percepției formei [fizice], odată cu dispariția percepției rezistenței și fără a ține seama de percepția diversității, [percepând] «Spațiul infinit», intră și rămâne în dimensiunea spațiului infinit. Aceasta este a patra emancipare.”

„Odată cu completa transcendere a dimensiunii spațiului infinit, [percepând] «Conștiința infinită», intră și rămâne în dimensiunea conștiinței infinite. Aceasta este a cincea emancipare.”

„Odată cu completa transcendere a dimensiunii conștiinței infinite, [percepând] «Există nimicul», intră și rămâne în dimensiunea nimicului. Aceasta este a șasea emancipare.”

„Odată cu completa transcendere a dimensiunii nimicului, intră și rămâne în dimensiunea nici a percepției nici a non-percepției. Aceasta este a șaptea emancipare.”

„Odată cu completa transcendere a dimensiunii nici a percepției nici a non- percepției intră și rămâne în sfârșitul percepției și a senzațiilor. Aceasta este a opta emancipare.”

„Acum, când un călugăr atinge aceste opt emancipări în aceasta ordine, în ordine inversă, în această ordine și în ordine inversă, când le atinge și iese din ele oricând dorește și pentru atât timp cât dorește, când prin încetarea fermentațiilor mentale el intră și rămâne în starea lipsită de fermentații, eliberată de conștiință, de discernământ, după ce a cunoscut-o în mod direct și după ce a realizat-o aici și acum, se spune despre el că este eliberat în ambele sensuri. Și o altă eliberare în ambele sensuri, mai înaltă și mai sublimă decât aceasta nu există.”

„Astfel a spus Cel Binecuvântat. Venerabilul Ananda a fost încântat și s-a desfătat în cuvintele Celui Binecuvântat.”

 

NOTE

1 Diferitele interpretări a acestei propoziții par a fi greșite. Sensul acestui paragraf, citit în lumina suttei AN 10.96, este acela că este vorba despre călugărul eliberat, spre deosebire de celelalte patru interpretări anterioare care sunt atribuite în mod greșit unui călugăr eliberat. În alte cuvinte, călugărul eliberat nu are opinii referitoare la întrebarea dacă Tathagata există, nu există după moarte, etc. Acesta ar putea conduce la presupunerea că lipsa opiniilor vine dintr-o lipsă de cunoștințe și viziune. Descrierea cunoștințelor pe care acesta le dobândește pe drumul eliberării infirmă această presupunere. El știe, vede, și ceea ce știe și vede despre limitările limbajului și conceptelor indică faptul că întrebarea dacă Tathagata există după moarte ar trebui lăsată de-o parte

 

Provenienta: ©1997 Thanissaro Bhikkhu. Transcribed from a file provided by the translator. This Access to Insight edition is ©1997–2009 John T. Bullitt.
Terms of use: You may copy, reformat, reprint, republish, and redistribute this work in any medium whatsoever, provided that: (1) you only make such copies, etc. available free of charge; (2) you clearly indicate that any derivatives of this work (including translations) are derived from this source document; and (3) you include the full text of this license in any copies or derivatives of this work. Otherwise, all rights reserved. For additional information about this license, see the FAQ.
How to cite this document (one suggested style): “Maha-nidana Sutta: The Great Causes Discourse” (DN 15), translated from the Pali by Thanissaro Bhikkhu. Access to Insight, June 7, 2009, http://www.accesstoinsight.org/tipitaka/dn/dn.15.0.than.html.

Adauga comentariul tau