History Of The Pali Canon 4

Bāhiya sutta: Sutta despre Bāhiya

 

Astfel am auzit: odată, Fericitul stătea în Sāvatthi, la Crângul lui Anāthapiṇḍika, din Pădurea lui Jeta. Și, pe atunci, Bāhiya Dārucīriya trăia în Suppāraka, la țărmul mării, respectat, apreciat, onorat, venerat, răsplătit [și] primind cele necesare: robe, pomeni, găzduire [și] leacuri în caz de boală.

Acum, [fiind] plecat în taină, izolat, lui Bāhiya Dārucīriya i s-a iscat o astfel de închipuire mentală: “[Există] în lume sfinții sau cei porniți pe calea sfințeniei. Eu [sunt] unul dintre ei!“

Apoi, o zeitate, odinioară rudă de sânge a lui Bāhiya Dārucīriya, compătimitoare, dorindu-i binele, după ce a perceput în mintea [ei] închipuirea mentală a lui Bāhiya Dārucīriya, s-a apropiat de Bāhiya Dārucīriya. După ce s-a apropiat de Bāhiya Dārucīriya, a spus aceasta: “Tu, Bāhiya, nu ești nici sfânt și nici pornit pe calea sfințeniei, iar acest parcurs al tău nu este [unul] prin care tu să poți fii sfânt sau pornit pe calea sfințeniei!“

– “Atunci cine, în lumea [aceasta] cu zeii ei, sunt sfinți sau porniți pe calea sfințeniei?“

– “Există, Bāhiya, în țările din nord, un oraș, pe nume Sāvatthi. Acolo stă, acum, Fericitul, Sfântul, Cel Corect și Complet Trezit! Acest Fericit, Bāhiya, [este] un sfânt și, astfel, oferă indicații despre natura sfințeniei“.

Iar atunci, Bāhiya Dārucīriya, mișcat de către zeitatea aceea, a plecat imediat din  Suppāraka. [Călătorind] pretutindeni cu popasuri de câte o noapte, s-a apropiat de Sāvatthi, Pădurea lui Jeta [și] Crângul lui Anāthapiṇḍika. Apoi, Bāhiya Dārucīriya s-a apropiat de călugări. Apropiindu-se de acei călugări, a spus aceasta: “Domnilor, unde stă acum Fericitul, Sfântul, Cel Corect și Complet Trezit? Căci eu doresc să-l văd pe Fericitul, Sfântul, Cel Corect și Complet Trezit!“

– “Bāhiya, Fericitul a intrat printre case, pentru pomană“.

Acum, Bāhiya Dārucīriya, după ce a plecat în trombă din Pădurea lui Jeta [și] a intrat în Sāvatthi, l-a văzut pe Fericit, umblând după pomană prin Sāvatthi – luminat la față, plăcut la vedere, cu simțurile și mintea liniștite, ajuns la pacea supremei stăpâniri de sine, [ca] un elefant îmblânzit, păzit, cu simțurile controlate. Văzându-l, s-a apropiat de Fericit. Apropiindu-se, a căzut cu capul la picioarele Fericitului [și] a spus aceasta: “Domnule, fie ca Fericitul să-mi explice Doctrina! Fie ca Desăvârșitul să-mi explice Doctrina care să poată fi spre binele și fericirea mea!”

Astfel [fiind] spus, Fericitul i-a spus aceasta lui Bāhiya Dārucīriya: “Acum e un moment nepotrivit, Bāhiya, căci am intrat printre case, pentru pomană!“

Apoi, a doua oară, Bāhiya Dārucīriya i-a spus aceasta Fericitului: “Dar greu de cunoscut e, domnule, sfârșitul vieții Fericitului sau sfârșitul vieții mele. Domnule, fie ca Fericitul să-mi explice Doctrina! Fie ca Desăvârșitul să-mi explice Doctrina care să poată fi spre binele și fericirea mea!“

Dar și a doua oară, Fericitul i-a spus aceasta lui Bāhiya Dārucīriya: “Acum e un moment nepotrivit, Bāhiya, căci am intrat printre case, pentru pomană!“

Apoi, a treia oară, Bāhiya Dārucīriya i-a spus aceasta Fericitului: “Dar greu de cunoscut e, domnule, sfârșitul vieții Fericitului sau sfârșitul vieții mele. Domnule, fie ca Fericitul să-mi explice Doctrina! Fie ca Desăvârșitul să-mi explice Doctrina care să poată fi spre binele și fericirea mea!“

“Atunci, Bāhiya, astfel trebuie să te antrenezi aici: în ceea ce este văzut, va fi numai ceea ce este văzut; în ceea ce este auzit, va fi numai ceea ce este auzit; în ceea ce este simțit, va fi numai ceea ce este simțit; în ceea ce este conceput, va fi numai ceea ce este conceput. Cu adevărat, Bāhiya, astfel trebuie sa te antrenezi! Și fiindcă, Bāhiya, pentru tine, în ceea ce este văzut va fi numai ceea ce este văzut, în ceea ce este auzit, va fi numai ceea ce este auzit, în ceea ce este simțit, va fi numai ceea ce este simțit [și] în ceea ce este conceput, va fi numai ceea ce este conceput, atunci, Bāhiya, tu nu [vei mai fi] cu aceasta. Fiindcă tu, Bāhiya, nu [vei mai fi] cu aceasta, tu, Bāhiya, nu [vei mai fi] acolo. Fiindcă tu, Bāhiya, nu [vei mai fi] acolo, tu, Bāhiya, nu [vei mai fi] nici aici, nici dincolo, nici între acestea două! Cu adevărat, acesta [este] sfârșitul suferinței!“

Acum, prin această indicație concisă despre Doctrină a Fericitului, mintea lui Bāhiya Dārucīriya s-a eliberat imediat de revărsări, prin neînsușire. Iar apoi, Fericitul, după ce l-a instruit pe Bāhiya Dārucīriya cu această învățătură concisă, a plecat.

Și la scurt timp după plecarea Fericitului, o vacă ce avea un vițel mic, atacându-l pe Bāhiya Dārucīriya, i-a luat viața.

Acum, Fericitul, după ce a umblat prin Sāvatthi după pomană, s-a întors după masă de la pomană, împreună cu o mulțime de călugări. După ce a coborât din oraș, l-a văzut pe Bāhiya Dārucīriya, mort. Văzându-l, le-a vorbit călugărilor: “Călugări, luați trupul lui Bāhiya Dārucīriya [și], după ce-l urcați pe o targă și-l îndepărtați, incinerați-l și construiți un monument pentru el. Confratele vostru în viața sfântă a murit!” Dându-și acordul, călugării [i-au răspuns]: “Bine, domnule!“

După ce au urcat trupul lui Bāhiya Dārucīriya pe o targă, l-au îndepărtat, l-au incinerat și au construit monumentul pentru el, s-au apropiat de Fericit. Apropiindu-se de Fericit și salutându-l cu respect, s-au așezat într-o parte. “Domnule, ars este trupul lui Bāhiya Dārucīriya, iar monumentul lui [este] construit. Care [este] starea lui, care [este] destinația lui?“

“Călugări, Bāhiya Dārucīriya a fost ager la minte; a călcat pe Cale în conformitate cu Doctrina și nu m-a sâcâit pe tema Doctrinei! Cu desăvârșire stins, călugări, [este] Bāhiya Dārucīriya!“

Iar atunci, Fericitul, cunoscând această semnificație, a destăinuit, cu acea ocazie, această vorbă inspirată:

“Unde apa, pământul, focul [și] aerul nu au temelie, acolo nici stele nu lucesc, nici soare nu lumineaza. Acolo nu strălucește luna. Acolo, întunericul nu e de găsit. Atunci când brahman-ul înțelept a aflat [acestea] în tăcere [și] prin sine însuși, el este eliberat de formă și non-formă, de plăcere și durere!“

********************************************
Limba sursa: Pāli
Traducator: Marian Victor Busoi

[original: evaṃ me sutaṃ: ekaṃ samayaṃ bhagavā sāvatthiyaṃ viharati jetavane anāthapiṇḍikassa ārāme. Tena kho pana samayena bāhiye dāruciriye suppārake paṭivasati samuddatīre sakkato garukato mānito pūjito apacito, lābhī civarapiṇḍapātasenāsana gilānapaccayabhesajjaparikkhārānaṃ. Atha kho bāhiyassa dārucīriyassa rahogatassa paṭisallīnassa evaṃ cetaso parivitakko udapādi: ‘ ye ca kho keci loke arahanto vā arahattamaggaṃ vā samāpannā, ahaṃ tesamaññataro’ti. Atha kho bāhiyassa dārucīriyassa purāṇasālalohitā devatā anukampikā atthakāmā bāhiyassa dārucīriyassa cetasā cetoparivitakkamaññāya, yena bāhiyo dārucīriye tenupasaṅkami. Upasaṅkamitvā bāhiyaṃ dārucīriyaṃ etadavoca: ‘ ne va kho tvaṃ bāhiya arahā. Nāpi arahattamaggaṃ vā samāpanno. Sāpi te paṭipadā natthi yāya vā tvaṃ arahā assa, arahattamaggaṃ vā samāpanno’ti. ‘Atha kho carahi sadevake loke arahanto vā, arahattamaggaṃ vā samāpanno’ti. ‘Atthi bāhiya uttaresu janapadesu sāvatthi nāma nagaraṃ. Tattha so bhagavā etarahi viharati arahaṃ sammāsambuddho. So hi bāhiya bhagavā arahā ceva, arahattāya ca dhammaṃ desetī’ti. Atha kho bāhiyo dārucīriyo tāya devatāya saṃvejito tāvadeva suppārakā pakkāmi sabbattha ekarattiparivāsena. Yena sāvatthi jetavanaṃ anāthapiṇḍikassa ārāmo tenupasaṅkami. Tena kho pana samayena sambahulā bhikkhū abbhokāse caṅkamanti. Atha kho bāhiyo dārucīriyo yena te bhikkhū tenupasaṅkami. Upasaṅkamitvā te bhikkhū etadavoca: ‘ kahannu kho bhante etarahi so bhagavā viharati arahaṃ sammāsambuddho. Dassanakāmamhā mayaṃ taṃ bhagavantaṃ arahantaṃ sammāsambuddha’nti. Antaragharaṃ paviṭṭho kho bāhiya, bhagavā piṇḍāyā’ti. Atha kho bāhiyo dārucīriyo taramānarūpo jetavanā nikkhamitvā sāvatthiṃ pavisitvā addasa bhagavantaṃ sāvatthiyaṃ piṇḍāya carantaṃ pāsādikaṃ pasādanīyaṃ santidriyaṃ santamānasaṃ uttamadamathasamathamanuppattaṃ. dantaṃ guttaṃ yatinduriyaṃ nāgaṃ. Disvāna yena bhagavā tenupasaṅkami. Upasaṃkamitvā bhagavato pāde sirasā nipatitvā bhagavantaṃ etadavoca: ‘desetu me bhante bhagavā dhammaṃ, desetu sugato dhammaṃ, yaṃ mamassa dīgharattaṃ hitāya sukhāyā’ti. Evaṃ vutte bhagavā bāhiyaṃ dārucīriyaṃ etadavoca: ‘ akālo kho tāva bāhiya. Antaragharaṃ paviṭṭhamhā piṇḍāyā’ti. Dutiyampi kho bāhiyo dārucīriyo bhagavantaṃ etadavoca: “dujjānaṃ kho panetaṃ bhante bhagavato vā jīvitantarāyānaṃ, mayhaṃ vā jīvitantarāyānaṃ. Desetu me bhante bhagavā dhammaṃ, desetu sugato dhammaṃ, yā mamassa dīgharattaṃ hitāya sukhāyā”ti. Dutiyampi kho bhagavā bāhiyaṃ dārucīriyaṃ etadavoca: ” akālo kho tāva bāhiya. Antaragharaṃ paviṭṭhamhā piṇḍāyā”ti. Tatiyampi kho bāhiyo dārucīriyo bhagavantaṃ etadavoca: ” dujjānaṃ kho panetaṃ bhante, bhagavato vā jīvitantarāyānaṃ, mayhaṃ vā jīvitantarāyānaṃ desetu me bhante bhagavā dhammaṃ, desetu sugato dhammaṃ, yaṃ mamassa dīgharattaṃ hitāya sukhāyā”ti. Tasmātiha te bāhiya, evaṃ sikkhitabbaṃ: “diṭṭhe diṭṭhamattaṃ bhavissati, sute sutamattaṃ bhavissati, mute mutamattaṃ bhavissati, viññāte viññātamattaṃ bhavissatī”ti. Evaṃ hi te bāhiya, sikkhitabbaṃ. Yato kho te bāhiya, diṭṭhe diṭṭhamattaṃ bhavissati, sute sutamattaṃ bhavissati, mute mutamattaṃ bhavissati. Viññāte viññātamattaṃ bhavissati, tato tvaṃ bāhiya na tena. Yato tvaṃ bāhiya na tena, tato tvaṃ bāhiya na tattha. Yato tvaṃ bāhiya na tattha, tato tvaṃ bāhiya nevidha, na huraṃ, na ubhayamantare. Esevanto dukkhassā”ti, Atha kho bāhiyassa dārucīriyassa bhagavato imāya saṅkhittāya dhammadesanāya tāvadeva anupādāya āsavehi cittaṃ vimucci. Atha kho bhagavā bāhiyaṃ dārucīriyaṃ iminā saṅkhittena ovādena ovaditvā pakkāmi. Atha kho acirapakkantassa bhagavato bāhiyaṃ dārucīriyaṃ gavī taruṇavacchā adhipātetvā jīvitā voropesi. Atha kho bhagavā sāvatthiyaṃ piṇḍāya caritvā pacchābhattaṃ piṇḍapātapaṭikkanto sambahulehi bhikkhūhi saddhiṃ nagaramhā nikkhamitvā addasa bāhiyaṃ dārucīriyaṃ kālakataṃ. Disvāna bhikkhū āmantesi: ” gaṇhatha bhikkhave bāhiyassa dārucīriyassa sarīrakaṃ. Mañcakaṃ āropetvā nīharitvā jhāpetha. Thūpañcassa karotha. Sabrahmacārī vo bhikkhave kālakato”ti. “Evaṃ bhante”ti kho te bhikkhū bhagavato paṭissutvā bāhiyassa dārucīriyassa sarīrakaṃ mañcakaṃ āropetvā nīharitvā jhāpetvā thūpañcassa karitvā yena bhagavā tenupasaṅkamiṃsu. Upasaṅkamitvā bhagavantaṃ abhivādetvā ekamantaṃ nisīdiṃsu. Ekamantaṃ nisinnā kho te bhikkhu bhagavantaṃ etadavocuṃ: ” daḍḍhaṃ bhante bāhiyassa dārucīriyassa sarīraṃ. Thupo cassa kato tassa kā gati? Ko abhisamparāyo”ti. “Paṇḍito bhikkhave, bāhiyo dārucīriyo paccapādi dhammassānudhammaṃ. Na ca maṃ dhammādhikaraṇaṃ vihesesi. Parinibbūto bhikkhave bāhiyo dārucīriyo”ti. Atha kho bhagavā etamatthaṃ viditvā tāyaṃ velāyaṃ imaṃ udānaṃ udānesi: “Yattha āpoca paṭhavī tejo vāyo na gādhati. Na tattha sukkā jotanti ādicco nappakāsati, Na tattha candimā bhāti tamo tattha na vijjati. Yadā ca attanā vedī muni monena brāhmaṇo, Atha rūpā arūpā ca sukhadukkhā pamuccatī”ti. ]