Ce este Nibbana – Dhammadasa Bhikkhu

O cuvântare ținută de Dhammadāsa Bhikkhu pe data de 5 septembrie 2010 la  World Buddhist University WBU, Bangkok, Thailand1

Subiecte tratate:
‣ O scurtă definiție pentru Nibbāna;
‣ Care este relația dintre Nibbāna, individ și ceilalți?
‣ Ce este Nibbāna parțială?
‣ Care este calea către Nibbāna?
Abrevieri pentru citate din sursele canonice și traducerile acestora:
D =  Dīghanikāya2 , respectiv M = Majjhimanikāya3.

Atât buddhismul Theravāda, cât și cel Mahāyāna acceptă Nibbāna/Nirvāṇa ca  fiind Cel de-al Treilea Nobil Adevăr, sfârșitul suferinței, al lăcomiei, urii și  iluziei, însă cele două tradiții privesc Nibbāna/Nirvāṇa în mod diferit.

Theravāda consideră că mai întâi aceasta trebuie cel puțin parțial realizată  individual, ceea ce presupune că practicantul trebuie să devină Intrat în  Curent4, „sortit Iluminării”. (D 16 = PTS D ii 93-4) În general, ambele tradiții  spun că practicantul trebuie să se concentreze doar asupra lui până când  atinge stadiul de Arhat, însă această idee nu este sprijinită de scripturile  timpurii. Așa că nu avem niciun motiv să credem că, odată ce deține  experiența personală a căii și a destinației, un Intrat în curent nu ar trebui să  îi ajute pe ceilalți să înțeleagă în timp ce înaintează pe cale.

Compasiunea face parte din învățăturile lui Buddha cuprinse în textele Pali  timpurii și în conformitate cu aceste texte un Intrat în curent mai are cel mult  încă șapte nașteri5 (Harvey 2008) în care ar putea să îi ajute pe ceilalți.  Buddhismul Mahāyāna ne învață că pentru a realiza Nirvāṇa practicantul  trebuie să ia angajamentul de a deveni un Buddha el însuși, ceea ce necesită  mai multe vieți. El lasă de-o parte propria sa eliberare, până când toți ceilalți  sunt eliberați. Această intenție este numită Bodhicitta (Harvey 2008). Putem  observa o suprapunere între cele două abordări, în aceea că iluminarea este  benefică atât practicantului cât și celorlalți. Acum însă aș vrea să ne  concentrăm atenția asupra învățăturilor despre Nibbāna din textele Pali  timpurii.
Ideea unei Nibbāna parțiale și a uneia complete se regăsește în textele Pali  timpurii [a se vedea citatele de mai jos și Itivuttaka (Conze 2006)]. Se pare că  există două interpretări diferite ale acestei idei în textele timpurii, însă doar  una pare a fi supraviețuit în tradiția Theravāda. Nibbāna parțială, în textele  timpurii se spune că este „sa-upādi-sesa”, ceea ce înseamnă „cu upādi  rămas”. Interpretarea diferită a termenului upādi este ceea ce a cauzat  diferențele în cele două moduri de înțelegere.
Ideea populară este aceea că Nibbāna atinsă de către Buddha sub Copacul  Bodhi din Bodhgāya, la vârsta de 35 de ani, a fost într-un fel una parțială, iar  Nibbāna completă [parinibbāna] a fost atinsă doar la sfârșitul vieții lui, la  vârsta de 80 de ani, sub arborii Sal din Kusinagāra. Potrivt acestei  interpretări, upādi este înțeles drept cele cinci agregate și „sa-upādi-sesa”  înseamnă „cu cele cinci agregate rămânând”. Această variantă arată că  atașamentul față de agregate s-a oprit sub copacul Bodhi și drept urmare  suferința grosieră s-a oprit de asemenea, însă din moment ce cele cinci  agregate au dăinuit timp de 45 de ani, mai exista o suferință subtilă. (Harvey  2008). Astfel că, odată ce Unul dintre cei vrednici [un Arhat, inclusiv  Buddha] a ajuns la sfârșitul vieții sale și cele cinci agregate se dezintegrează,  de abia atunci el este totalmente liber de suferință6, „parinibbāna”, stins pe  deplin.

Buddha se referea la sfârșitul vieții unui Arhat prin expresia „disoluția  corpului” [kāyabheda].7 Din câte cunosc eu, niciodată nu a folosit expresia  „stingere completă” [parinibbāna], folosită în traducerile ulterioare. Ba din  contră, Buddha a folosit diverse forme ale cuvântului parinibbāna pentru a se  referi la Arhați ÎN VIAȚĂ.

D 15 = PTS D ii 68:
„Ananda, din momentul în care un călugăr … nu se mai agață de  nimic în lume; neagățându-se el dobândește liberate personală  [paccattaññeva parinibbāyati], și știe: «Nașterea s-a sfârșit, viața  sfântă a fost trăită, ce trebuia făcut a fost făcut, nu a mai este  nimic [din suferință] aici».”

D 6 = PTS D i 156:
„Din nou, un călugăr, prin extincția totală [parinibbāyī] a  degenerărilor, atinge chiar în aceasta viață nealterata eliberare a  minții, eliberarea prin înțelepciune, pe care a dobândit-o prin  propria lui înțelegere.”

Ideea unei Nibbāna parțiale și a uneia complete, ce se pare că nu a  supraviețuit în tradiția Theravada, este aceea că ambele sunt trăite în chiar  această viață, că Buddha a trăit Nibbāna COMPLETĂ [parinibbāna] timp de  45 de ani, încă din vremurile de sub copacul Bodhi din Bodhgāya. În acest  caz, idea unei Nibbāna parțiale și a uneia complete corespund cu Nibbāna  celui care încă se antrenează și respectiv a celui care nu se mai antrenează  [Cel Vrednic]. În această situație upādi, care, potrivit Dicționarului PTS, este  o formă scurtă pentru upādāna (Rhys Davis TW 1994), înseamnă agățare  [upādāna]. Cele trei tipuri de Discipoli Nobili care nu au realizat încă starea  de Arhat8 ar fi atunci „cei cu agățare rămasă” [sa-upādi-sesa].

Înafară de folosirea termenului „kāyabheda” cu referire la sfârșitul vieții unui  Arhat mai sus menționată și folosirea termenului „parinibbāna” cu referire la  Arhați în viață, mai sunt alte câteva texte care sprijină această interpretare.  Există citate din Buddha în textele Pali timpurii ce spun ca acesta ESTE  eliberat în totalitate (without remainder – n.t.). Două exemple sunt:

M 72 = PTS M i 486:
„ … vă spun, un Tathāgata [Cel-astfel-venit], odată cu încheierea,  eliminarea, încetarea și sfârșirea … tuturor plăsmuirilor «eu» și  «al meu» și a tendințelor ce susțin vanitatea, este eliberat în  totalitate (without remainder – n.t.) [an-upādā  vimuttoti].”

D 1 = PTS D i 39:
„ … și după ce a înțeles apariția și dispariția senzațiilor, atracția  lor, riscurile și eliberarea de ele, Tathāgata [Cel-astfel-venit] este  eliberat în totalitate (without remainder – n.t.) [an-upādā vimuttoti].”

Cred că această a doua interpretare pentru upādi este mai apropiată de  savoarea învățăturilor lui Buddha, în special de accentul pus pe aspectul  practic al Dhammei, pe faptul că poate fi văzută aici și acum [sandiṭṭhiko],  chiar în această viață, sau de aspectul atemporal al Dhammei [akāliko]. Din  punctul meu de vedere, cea mai plină de înțeles definiție pentru Nibbāna  este: sfârșitul absolut al lăcomiei, urii și iluziei. Cred că poate fi obținută chiar  în această viață și că îți conferă posibilitatea să fii de mare ajutor ție însuți și  celorlalți.

Bodhisatta [Cel ce urma să devină un Buddha] a încercat răsfățul în plăcerile  senzoriale ca sursă a celei mai înalte fericiri a vieții și l-a găsit nesatisfăcător.  Apoi a i-a încercat pe cei mai faimoși învățători yoghini ai vremii. Aceștia, de  asemenea, credeau în Nibbāna – în chiar această viață, dar o asociau cu  transa meditativă a lipsei de formă. I-au prezentat aceste lucruri drept  Iluminarea, Bodhisattva le-a învățat și stăpânit, însă a găsit aceste stări  nesatisfăcătoare. Acestea sunt două forme de plăcere, prima deconectată de la  minte, concentrată asupra corpului, iar a doua deconectată de la corp,  concentrată asupra minții. Testându-le, a decis să încerce auto-mortificarea,  adică să-și provoace și să folosească durerea, ca instrument al eliberării, ceea  ce înseamnă pedepsirea corpului și antrenarea minții. De asemenea, a găsit  această tehnică nesatisfăcătoare. Apoi și-a adus aminte despre o experiență  petrecută în copilărie sub un Arbust de Gherghin (Syzygium jambos- n.t.),  când a atins o stare plăcută, ce nu era asociată nici cu răsfățul în plăcerile  senzoriale, nici cu transele meditative profunde și nici nu își pedepsea corpul.  Putem spune că această experiență valorifica atât trupul, cât și mintea. Nu își  răsfăța corpul, nu îl pedepsea și le antrena pe ambele.
În loc să considere că trupul este unica sursă a plăcerii, ori că mintea este  singura sursă, a realizat că plăcerea care valorifică atât trupul cât și mintea,  care le vede interdependența și interconectivitatea este o plăcere inofensivă,  ce conduce la Iluminare. Aceste plăceri au fost numite Cele patru Jhāna și a  spus că pe bună dreptate discipolii lui sunt atașați de ele, însă acestea NU  sunt Iluminarea.  Identificarea Celor patru Jhāna cu Iluminarea este greșită,  însă trebuie să le cultivăm. Ele sunt o parte componentă în Nobila Cale în Opt  Părți.

Din explicațiile suttelor reiese că stările LIPSITE DE FORMĂ [cele patru  Arūpajhāna] sunt asemănătoare transelor, nu Cele patru Jhāna. Se pare că  tradiția târzie a suprapus calitățile adânci asemănătoare transelor din stările  LIPSITE DE FORMĂ peste Cele patru Jhāna. Despre acestea se spune că sunt  stări benefice de concentrare tangibile în viața de zi cu zi. Cred că ele se leagă  cu viața de zi cu zi în modul prezentat în următorul tabel:

Nivel Jhāna

Activitate posibilă în viaţa de zi cu zi

Unu

Studiu, analiză, investigaţie, planificaţie, dezvoltare de ipoteze/teorii

Doi

Testarea planurilor/ipotezelor în experienţă

Trei

Experimentarea fructelor testărilor. Pauză de la proicete, ex. Practica respiraţiei conştiente

Patru

Recapitularea celor trei activităţi de mai sus

Pentru a ajunge la concluzia de mai sus, a trebuit să studiez cu atenție  descrierea celor patru Jhāna din sutte și să pun la îndoială doctrina lui  Buddhaghosa. Această înțelegere mi-a adus mai multe beneficii decât mi-a  adus vreodată sau am văzut să aducă doctrina lui Buddhaghosa.
Deci ce să înțelegem din toate acestea? Ce este Nibbāna? Părerea mea este că  Buddha nu desemnează drept Iluminare un anume tip de experiență.  Plăcerile celor cinci simțuri sau a transelor lipsite de formă sunt anumite  TIPURI de experiență, ce se întâmplă să fie părtinitoare, fie favorizând  corpul, fie mintea. Cele patru Jhāna, de asemenea, sunt tipuri de experiență,  dar sunt lăudate ca fiind totalmente propice Nibbānei. Eu le văd ca integrând  atât corpul, cât și mintea. Pentru început, Buddha a recomandat condițiile  propice, cele Patru Jhāna, care sunt patru tipuri de  experiență. Cred că  Nibbāna este un mod de experimenta mai degrabă decât un anumit tip de  experiență și anume experiență lipsită de lăcomie, ură și iluzie. De exemplu,  cineva ar putea începe să ia masa cu lăcomie și în timpul mesei să renunțe la  lăcomie. Într-un fel am putea spune că este o experiență diferită, în altul am  putea spune că nu e. Este diferită pentru că nu mai există lăcomie,  însă este la  fel pentru că implică aceleași gusturi. Ca orice experiență, nu putem să o dăm  în mod direct altuia, indiferent cât de în detaliu am explica-o, însă PUTEM să  explicăm CALEA către această experiență. Asta a făcut Buddha în sutte. Astfel  avem următorul dialog al lui Buddha:
M 107 = PTS M iii 4-6:
„Când discipolii Maestrului Gotama sunt sfătuiți și instruiți de acesta,  realizează cu toții Extincția [Nibbāna], scopul ultim, ori doar o parte din ei?”
„Unii da, alții nu.”
„Și care este motivul?”
„La această întrebare, Preotule, îți voi răspunde tot cu o întrebare. Răspunde cum poftești. Ce crezi Preotule, cunoști drumul care duce la Rājagaha?”
„Da, Maestre Gotama, îl cunosc.”
„Să presupunem că un om, vrând să ajungă acolo ar veni la tine și ți-ar spune «Te rog, arată-mi drumul la Rājagaha». Atunci tu i-ai spune «Sigur, om bun,  acesta este drumul care duce la Rājagaha. Urmează-l pentru o vreme și vei  vedea un anume sat, mai mergi puțin și vei vedea au anumit oraș, mai mergi  puțin și vei vedea Rājagaha, cu parcurile lui frumoase, cu poienile, dealurile și  iazurile lui». Apoi, fiind astfel sfătuit și instruit de tine acesta ar lua-o pe un  drum greșit și ar merge înspre vest. Apoi un al doilea om ar veni cu același  scop și sfătuit și instruit de tine ar ajunge în siguranță la Rājagaha. Acum, din  moment ce Rājagaha există, calea care duce acolo există și tu ești prezent ca  să îi îndrumi, care este cauza și motivul pentru care atunci când cei doi  oameni au fost instruiți de tine unul a luat-o pe un drum greșit și a ajuns în  vest, iar celălalt a ajuns în siguranță în Rājagaha?”
„Ce să fac, Maestre Gotama? Eu nu sunt decât acela care arată drumul.”
„La fel, Preotule, Extincția [Nibbāna] există, calea ce duce la ea există și eu  sunt prezent ca și ghid. Cu toate acestea, dintre discipolii instruiți de către  mine, unii realizează Extincția, țelul ultim, alții  nu. Dar ce pot să fac eu în  această privință, Preotule? Cel Astfel Venit este doar cel care arată drumul.”

Așadar, sper că am fost suficient de clar în aceea că nu consider Nibbāna un  anume TIP de experiență, ci un MOD de a experimenta. Respectiv trăirea  lipsită de lăcomie, ură și ignoranță. În același timp, cred că Buddha ne-a  învățat că trebuie să cultivăm anumite tipuri de experiență, Cele patru Jhāna.
Acestea din urmă sunt stări de fericire, totalmente favorabile încetării  lăcomiei, urii și ignoranței. Cultivând Cele patru Jhāna putem realiza  Nibbāna parțială, apoi pe cea completă, ce ne aduce beneficii atât nouă, cât și  celorlalți. Buddha a identificat aceste lucruri drept Calea de Mijloc către  Nibbāna, atunci când a reflectat asupra experienței sale din copilărie, după ce  a testat extrema auto-mortificării. Trebuie să regândim în mod radical Cele  patru Jhāna și să renunțăm la interpretările ulterioare care le amestecă cu  stările lipsite de formă ale conștiinței, care sunt asemănătoare transelor  profunde de nemișcare meditativă. În sutte, Cele patru Jhāna pot fi văzute ca  relaționând cu viața într-un mod mai conștient. Dacă învățăturile lui Buddha  nu ne aduc fericire în viața de zi cu zi, ar fi mai bine să urmăm alte învățături  care o fac.

Bibliografie

Conze, E., Ed. (2006). Buddhist Texts Through The Ages. Oxford, England,
Oneworld Publications.
Harvey, P. (2008). Introduction to Buddhism: Teachings, History and
Practices, Cambridge University Press.
Ñāṇamoli, B. and B. Bodhi (1995). The Middle Length Discourses of the
Buddha, A New Translation of the Majjhima Nikaya. Boston USA,
Wisdom Publications.
Rhys Davis TW, a. S. W. (1994). Pali Text Society Pali-English Dictionary.
Pali-English Disctionary. New Delhi, Munshiram Manonharlal.
Walshe, M. (1995). The Long Discourses of the Buddha, A Translation of the
Diigha Nikaya. Boston USA, Wisdom Publications.


1 O parte din text apare și într-un referat prezentat în cadrul studiilor de masterat în arte,  efectuate de autor la Universitatea din Queensland, Australia (8 aprilie 2009).

2 Walshe, M. (1995). The Long Discourses of the Buddha, A Translation of the Diigha  Nikaya. Boston USA, Wisdom Publications.
3 Ñāṇamoli, B. and B. Bodhi (1995). The Middle Length Discourses of the Buddha, A New  Translation of the Majjhima Nikaya. Boston USA, Wisdom Publications.
4 „Sotāpana”, primul stadiu de noblețe, așa cum este descris de textele Pali timpurii.
5 Termenul Pali este „punabbhava” și înseamnă „re-devenire” nu „re-naștere”.
6 Această interpretare se bazează pe interpretarea psiho-somatică populară a Primului  Adevăr Nobil și încearcă să explice bolile fiziologice și durerile pe care Buddha le-a trăit  după experiența de sub Copacul Bodhi. Totodată încearcă să explice sfârșitul vieții lui  Buddha, numit în limbaj comun „moarte”.
7 „Moarte” era folosit numai cu referire la oamenii ce sunt încă pradă iluziilor „puthujana”
8 Această interpretare necesită o regândire a interpretării psiho-somatice a Primului  Adevăr Nobil, însă nu am acoperit acest subiect în prezenta lucrare. Este suficient să  menționăm că această interpretare este în acord cu rezumarea Primului Adevăr Nobil ca  fiind „Cele cinci agregate ale  agățării sunt suferință”.

 

Adauga comentariul tau